Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Accident într-o intersecție din municipiul Suceava. O femeie a ajuns la spital

Un accident în care a fost rănită o femeie a avut loc, duminică, puțin după miezul nopții, într-o intersecție din Suceava. În timp ce conducea autoturismul pe B-dul 1 Decembrie 1918 din municipiul Suceava, ajuns în sensul giratoriu cu Victoriei-str. Ion Irimescu – B-dul Sofia Vicoveanca, un bărbat de 28 de ani din județul Iași, aflat pe banda din exteriorul sensului, s-a angajat în efectuarea manevrei de schimbare a direcției de mers, moment în care, a intrat în coliziune laterală cu autoturismul condus de un tânăr de 19 ani, din comuna Vadu Moldoveni, care efectua la rândul său, o manevră de schimbare a direcției de mers.
like facebook, suceava, news, stiri
În urma accidentului, o femeie de 27 de ani, din județul Iași, pasageră în autoturismul condus de bărbatul de 28 de ani, a suferit leziuni minore, fiind transportată cu ambulanța la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, potrivit IPJ Suceava.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*