În perioada 16.03.-18.03.2018, Serviciul Rutier Suceava și formațiunile de profil din cadrul polițiilor municipale și orășenești au organizat o acțiune pe raza județului pentru reducerea riscului rutier datorat conducerii de vehicule de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice.
Au fost testaţi cu aparatul etilotest 381 conducători, fiind constatate 5 infracţiuni, din care 3 pentru alcoolemie, 1 de refuz de recoltare a probelor pentru stabilirea alcoolemiei și 1 pentru alte abateri. Au fost aplicate 140 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 37.550 lei. Poliţiştii au reţinut 10 permise de conducere, fiind retrase 9 certificate de înmatriculare.
La 17.03.2018 în jurul orelor 02.10, un echipaj rutier din cadrul Politiei municipiului Vatra Dornei a oprit pentru control pe strada Republicii din localitate, autoturismul condus de un bărbat de 34 de ani, din judeţul Bistriţa Năsăud, care emana halenă alcoolică, motiv pentru care, a fost testat cu aparatul etilotest din dotarea poliţiei, rezultatul fiind de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. I s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.