Este doliu în învățământul sucevean după ce unul dintre cei mai apreciați profesori de educație fizică din Rădăuți s-a stins din viață, duminică. Este vorba despre profesorul Ovidiu Larionescu, de la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Rădăuți, omul care a format de-a lungul anilor generații întregi de elevi, fiind extrem de iubit și apreciat.
„Colectivul de cadre didactice al Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” din Rădăuți anunță, cu adânc regret, trecerea în neființă a domnului profesor Larionescu Ovidiu, omul care și-a dedicat viața formării numeroaselor generații de copii. Numele său va rămâne înscris pe firmamentul școlii noastre și-n sufletele tuturor celor care s-au bucurat de roadele muncii sale. Transmitem familiei îndoliate sincerele noastre condoleanțe!”, este mesajul transmis de reprezentanții Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” din Rădăuți.
Anunțul morții acestuia a atras sute de mesaje de condoleanțe din partea celor care l-au cunoscut pe domnul profesor.
S-a stins din viaţă un mare OM. Nici nu pot să îmi imaginez că este adevărat. Va rămâne pentru noi toţi cei pe care ne-a îndrumat – profesorul drag, iubit şi stimat.
Drum bun, Domnule Profesor!
Dumnezeu să îl odihnească şi să dea familiei puterea de a merge mai departe. Sincere condoleanţe!