Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Un șofer beat a produs un accident în municipiul Suceava, apoi a fugit de la locul acciddentului

Un șofer beat a produs un accident în municipiul Suceava, apoi a fugit de la locul acciddentului. La data de 15.03.2018, în jurul orei 18.57, Poliţia municipiului Suceava a fost sesizată despre faptul că, la intersecția străzilor Calea Burdujeni și Cuza Vodă din localitate, s-a produs un accident soldat cu pagube materiale.

Polițiștii deplasați la fața locului au identificat conducătorul autoturismului implicat în accident, precum și o autoutilitară al cărei conducător auto a părăsit locul accidentului, acesta fiind ulterior identificat ca fiind un bărbat de 49 de ani din comuna Adâncata.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul autoutilitarei a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Un șofer beat a produs un accident în municipiul Suceava, apoi a fugit de la locul acciddentului | Moldova24

Lăsați un comentariu

*