Un bărbat a fost condamnat, marți, de magistrații Tribunalului Suceava după ce a condus fără permis și a încercat să mituiască cu câte 100 de euro doi polițiști ca să scape basma curată. Este vorba despre Grigorie Nemciuc, zis „N-am benzină”, care a primit doi ani și două luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere, cu un termen de încercare de doi ani și șase luni și este obligat să achite o amendă de 3.600 de lei. Decizia nu este definitivă.
Potrivit anchetatorilor, la data de 24 mai 2017, bărbatul de deplasa cu un autoturism Dacia, pe un drum județean din direcția localității Frumosu spre Vama, iar la un moment dat a fost oprit de un echipaj de poliție.
Oamenii legii au constatat că Nemciuc Grigorie este posesor de permis de conducere, dar dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice era suspendat ca urmare a săvârşirii în cursul anului 2016 a unei infracţiuni rutiere, constând în refuzul sau sustragerea de prelevare de probe biologice de către conducătorul unui autovehicul, infracțiunea aflându-se în cercetare la Poliția Câmpulung Moldovenesc.
Bărbatul a fost dus la audieri la secția de poliție, iar în autospeciala de poliție a promis agenţilor de poliţie care îl însoţeau pentru cercetări, că le va remite o sumă de bani – respectiv 100 euro pentru fiecare, pentru ca lucrătorii de poliţie să-şi încalce atribuţiile de serviciu şi să nu-i întocmească dosar penal, precum şi să nu ia vreo altă măsură legală, întrucât fusese depistat şi oprit în trafic de aceştia cu câteva momente înainte, conducând un autoturism marca DACIA pe DJ 176, în comuna Vama, având dreptul de a conduce autovehicule suspendat, permisul fiind reţinut.
Demersurile sale au continuat şi în incinta secţiei de Poliţie Rurală Vama, acesta reiterând verbal, către cei doi lucrători de poliţie, promisiunea remiterii sumelor de bani respective, precizând că are nevoie de doar câteva ore pentru a merge acasă şi a face rost de aceşti bani, neavându-i la el.
Lucrătorii de poliție nu au acceptat promisiunea acestuia și și-au îndeplinit în mod corespunzător atribuțiile de serviciu, întocmindu-i dosar penal.