Cod galben de vreme rea pentru județul Suceava! Avertizarea de ultimă oră transmisă de meteorologi

17 ianuarie 2018

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, un cod galben de vreme rea. Avertizarea este valabilă în intervalul 17 ianuarie, ora 14 – 18 ianuarie, ora 22 inclusiv în județul Suceava.

În intervalul menționat în zona de munte va ninge însemnat cantitativ și se va depune strat consistent de zăpadă.

În după-amiaza zilei de miercuri (17 ianuarie) și în prima parte a nopții de miercuri spre joi (17/18 ianuarie), în Transilvania vor fi la început precipitații mixte, apoi mai ales sub formă de ninsoare.

În a doua parte a nopții de miercuri spre joi (17/18 ianuarie) și în cursul zilei de joi (18 ianuarie) în Moldova, Dobrogea, nordul Olteniei și pe arii restrânse în nordul Munteniei vor predomina ninsorile.
Cantitățile de apă vor depăși local 15…20 l/mp și izolat 30…35 l/mp.

Vântul se va intensifica treptat în cea mai mare parte a țării, dar cu precădere în sud, centru, est și la munte, unde vor fi rafale de 50...70 km/h, iar local în Moldova, în Dobrogea și pe crestele montane înalte, 70...80 km/h, viscolind temporar ninsoarea.

În sudul, sud-estul și centrul țării, pe arii restrânse, vor mai fi depuneri de polei.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 comments on “Cod galben de vreme rea pentru județul Suceava! Avertizarea de ultimă oră transmisă de meteorologi”

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia