Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Crăciun după gratii pentru individul care a bătut un consătean până l-a omorât

Un bărbat de 47 de ani, din comuna Dolhești, a fost trimis să își petreacă Crăciunul după gratii de judecători după ce a ucis în bătaie un om. Este vorba despre Vasile Chirilă, care în noaptea de miercuri spre joi, a băut cu fratele său și alții doi bărbați, apoi l-a bătut crunt pe Vasile Ciupercă de 37 de ani.

Sâmbătă, Tribunalul Suceava a decis arestarea lui Vasile Chirilă pentru 30 de zile, admițând cererea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, care au propus arestarea preventivă a acestuia.

Tragedia a avut loc înainte de Crăciun în satul Dolheștii Mari, comuna Dolhești. Vasile Ciupercă consumase alcool alături de verișorii săi, Ion Chirilă de 54 de ani, și Vasile Chirilă, de 47 de ani, dar și Ionel Damian.

La un moment dat, între cei patru a izbucnit un scandal, iar Vasile Chirilă și Ionel Damian i-a luat la bătaie pe ceilalți doi. Vasile Ciupercă, însă, după ce a încasat lovituri grave, a fost dus în curtea locuinței sale și abandonat.

Cealaltă victimă, Ion Chirilă, a sunat la poliție, cerând ajutor. Vasile Ciupercă a fost transportat cu ambulanța la spital, dar a suferit un stop cardio- respirator, iar în ciuda eforturilor medicilor de a-l resuscita a murit.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Încă 30 de zile de arest pentru individul care a bătut un bărbat până l-a omorât, înainte de Crăciun | SuceavaNews.ro
  2. A bătut crunt un bărbat, apoi și-a cerut scuze și l-a chemat acasă. În câteva ore l-a omorât | SuceavaNews.ro

Lăsați un comentariu

*