Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

FOTO! Tânăr din Volovăț, arestat preventiv, după ce a fost prins cu droguri

Un tânăr de 25 de ani, din localitatea Volovăț, a fost arestat preventiv, duminică, în ajun de Crăciun, după ce a fost prins cu droguri. Constantin Teodorescu a fost arestat pentru 30 de zile după ce Tribunalul Suceava a admis propunerea DIICOT- Serviciul Teritorial Suceava.

La data de 23 decembrie a.c., polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Suceava au depistat în trafic, pe raza comunei Gălăneşti, un conducător auto, de 25 de ani, din comuna Volovăţ, care deținea, fără drept, 1 kilogram de cannabis.

Pentru documentarea întregii activități infracționale, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate din Suceava și procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Suceava au efectuat o percheziție domiciliară, în urma căreia a fost ridicat, în vederea expertizării, peste un kilogram de fragmente vegetale de cannabis.

De asemenea, au fost indisponibilizați 12.000 de lei, 3.060 de euro şi 40 de lire sterline.

El este cercetat pentru „săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc în modalitățile deţinerii, punerii în vânzare şi vânzării de droguri de risc, fără drept”.

Decizia de arestare preventivă este cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Procurorii DIICOT au cerut prelungirea arestului pentru tânărul din Volovăț, prins cu droguri. Ce au decis magistrații | SuceavaNews.ro
  2. Tânăr de 25 de ani, condamnat pentru trafic de droguri. Canabis și sume mari găsite în locuința sa | SuceavaNews.ro

Lăsați un comentariu

*