Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Tatăl și cei doi fii care au bătut cu răngile un bărbat, trimiși să petreacă sărbătorile după gratii

Tatăl și cei doi fii care au bătut cu toporul și răngile un bărbat din comuna Ostra, până l-au băgat în spital, au fost arestați preventiv.

Aceștia au fost reținuți, marți, apoi procurorii au solicitat arestarea lor preventivă, iar magistrații Tribunalului Suceava i-au trimis să-și petreacă sărbătorile după gratii.


Procurorii arată că la data de 05 noiembrie 2017,  Cocîrdan Dumiartru Dorel (înarmat cu o rangă), Cocîrdan Ionuţ Andrei (înarmat cu o rangă) şi Cocîrdan Valentin Bogdan (având asupra sa un topor), fără a purta vreo discuţie cu persoana vătămată Gavriluț Flocea, care era în trecere prin fața locuinței lor, s-au năpustit asupra persoanei vătămate şi i-au aplicat multiple lovituri cu corpurile contondente aflate asupra lor.

Cei trei agresori l-au lovit pe Gavriluț Flocea în zona cranio-cerebrală, iar după ce victima s-a prăbuşit într-un şanţ de la marginea drumului au continuat să-i aplice multiple lovituri peste tot corpul.

După agresiune persoana vătămată a fost transportată la Spitalul judeţean de urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, unde a fost supusă unor intervenţii chirurgicale complexe.

„Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nici o situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, spun procurorii.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*