Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Zeci de societăți din județul Suceava, în care s-au înregistrat accidente de muncă, verificate de ITM

În unitățile ce au înregistrat accidente de muncă s-a desfășurat, începând cu luna iunie 2017, acțiunea de monitorizare și verificare a modului în care s-au realizat măsurile stabilite în urma cercetărilor evenimentelor, măsuri care trebuiau să ducă la prevenirea altor evenimente similare.

Acțiunea a urmărit creşterea gradului de conştientizare al angajatorilor şi a lucrătorilor din unitățile în care s-au produs accidente, în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă pentru eliminarea accidentelor de muncă. In acest sens au fost organizate și realizate patru întâlniri la care au participat 92 reprezentanți ai celor invitați.

Ele au avut loc până la sfârșitul lunii mai. In perioada iunie – decembrie acțiunea a continuat prin efectuarea de controale ce au constat în verificarea modului de realizare a măsurilor dispuse prin procesele verbale întocmite cu ocazia cercetării evenimentelor, atât de către comisiile numite de angajator, cât şi de către inspectorii de muncă.

Controalele au fost efectuate de 7 inspectori de muncă și au fost controlați 36 angajatori cu un număr total de 5.007 lucrători. Au fost verificate un număr de 220 de măsuri ce erau dispuse prin procesele verbale de cercetare a evenimentelor, constatându-se că acestea au fost realizate.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Zeci de societăți din județul Suceava, în care s-au înregistrat accidente de muncă, verificate de ITM | Moldova24

Lăsați un comentariu

*