Cea mai iubită artistă din Bucovina, Sofia Vicoveanca, a transmis un mesaj sfâșietor la moartea actriței Stela Popescu.
Sofia Vicoveanca a cunoscut-o bine pe Stela Popescu, iar moartea acesteia a îndurerat-o profund.
„Doamne, Stela, ce veste cumplită! Încă nu pot realiza că nu mai ești, încă sper să fie totul o mare farsă! Destinele noastre s-au asemănat: și Stela a fost refugiată, și Stela și-a revăzut tatăl abia peste ani… Am cunoscut-o de aproape: Stela se dăruia la scenă! Simțeam cum îi păsa mult mai mult de public, de starea în care îl aduce decât de onorariu sau de ea însăși! Chiar am pierdut o mare, mare artistă!! Stela, steaua noastră, a românilor, se întoarce azi acasă, printre stelele nemuritoare!… Drum bun și odihnă veșnică, draga noastră!!!”, a spus Sofia Vicovenca, la moartea actriței.
Stela Popescu a fost găsită fără suflare în holul casei, de către fiica ei adoptivă. Medicii cred că era acolo pentru că a simţit că îi era rău şi ar fi încercat să iasă afară din casă şi să ceară ajutor. Stela Popescu a murit din cauza unui atac cerebral vascular, survenit cu mult timp înainte de a fi găsită fără suflare.
Cu puţin timp înainte să moară, Stela Popescu a participat la un eveniment, unde i-a fost acordat premiul pentru întreaga carieră. Pe scenă, marea actriţă a avut un comportament ciudat şi a ţinut un discurs incoerent. Din păcate, nimeni nu şi-a dat seama ce se întâmplă. Mai mulţi medici neurologi au povestit la tv că Stela Popescu a suferit un accident vascular chiar acolo, pe scenă, dar că nimeni nu a ştiut ce i se întâmplă regretatei actriţe. A fost ultima apariţie pe scenă a Stelei Popescu.