O tânără de 28 de ani, din comuna Berchișești, a fost condamnată de magistrații Judecătoriei Gura Humorului pentru ultraj după ce a amenințat cu moartea un agent din cadrul postului din Berchișești.
Este vorba despre Alina Constantin, care a primit un an de închisoare cu executare.
Potrivit procurorilor, Alina Constantin, cu antecedente penale, la data de 02 septembrie 2016, a mers la Postul de Poliție Berchișești, pentru a cere lămuriri cu privire la încheierea unui proces verbal de contravenție, concubinului ei.
După ce agentul de poliție A.S.F. i-a dat detalii, aceasta a început să-l amenințe cu bătaia și chiar cu moartea „provocându-i o stare de temere, întrucât inculpata, anterior, a fost cercetată și trimisă în judecată pentru fapte săvârșite cu violența”, susțin procurorii.
O tânără a amenințat cu moartea un polițist. A fost cât pe ce să-l ia la bătaie