Un tânăr de 19 ani, din comuna Verești, a fost încătușat de polițiști după o urmărire în trafic. Totul s-a petrecut vineri seară, când, în timp acționa pe DJ 290, din comuna Verești, o patrulă din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Ipoteşti a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism, însă conducătorul auto nu s-a conformat, motiv pentru care s-a procedat la urmărirea vehiculului, acesta fiind blocat pe un drum comunal din localitate.
Conducătorul auto, identificat de polițiști ca fiind un localnic de 19 ani, a încercat să fugă, fiind imobilizat și încătușat de polițiști.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto.
„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural”, arată IPJ Suceava.