Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Primarul din Mălini, cercetat de DNA pentru fraude cu fonduri europene. A fost pus sub control judiciar

Primarul comunei Mălini, Petru Nistor, este cercetat de procurorii DNA pentru fraude cu fonduri europene. Alesul local a fost pus, joi, sub control judiciar pentru 60 de zile fiind acuzat de  complicitate la infracțiunea de folosire sau prezentarea cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, acțiuni în urma cărora a obținut pe nedrept fonduri din bugetul general al Uniunii Europene.

Sub control judiciar au fost puși și Vasile Popescu, preşedintele Asociaţiei Agricole Mălini Stânișoara, cercetat pentru săvârșirea infracţiunilor de folosirea sau prezentarea cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, fals în declarații și spălare a banilor, dar și Ilie Bîzu, administrator al unei societăţi comerciale, cercetat pentru spălare de bani. Tot sub control judiciar a ajuns și casierul primăriei Mălini, Ioan Ilișescu, cercetat pentru spălare de bani.

Potrivit unui comunicat al Serviciului Teritorial al Direcției Naționale Anticorupție Suceava, președintele Asociației agricole Mălini Stănișoara,  Vasile Popescu, a depus la diferite intervale de timp înscrisuri false în baza cărora a obținut ilegal, pentru campaniile agricole din perioada 2008- 2016 ajutoare financiare pe suprafață, în cuantum de 6.289.304,3 lei.

Primarul de Mălini, în cursul anului 2008, a inițiat și încheiat fără aprobarea Consiliului Local, fără efectuarea unei proceduri transparente de licitație și în stare vădită de conflict de interese, un contract de arendare și a semnat în fals contractul respectiv având data anterioară, înlesnind, cu intenție, spun procurorii, obținerea pentru campaniile 2008 până în 2013 de către Asociația Agricolă Mălini Stănișoara, prin reprezentantul său legal, Popescu Vasile, a sumelor de bani cu titlu de subvenție pe pășune.

Procurorii arată că în luna martie 2013, a întocmit expunerea de motive la proiectul de hotărâre privind aprobarea concesionării prin licitație publică a pășunilor comunale din proprietatea privată a comunei Mălini, a eludat dispozițiile legale și a organizat o licitație trucată, cu un alt obiect decât cel adoptat de Consiliul Local și a încheiat în stare vădită de conflict de interese, contractul de concesiune, înlesnind obținerea pentru campaniile 2014 până în 2017 de către Asociația Agricolă Mălini Stănișoara a sumelor de bani cu titlu de subvenție pe pășune.

Ulterior Asociația agricolă a utilizat facturi fiscale fictive, iar prin intermediul instituțiilor bancare, inculpatii au procedat la transferul din contul Asociației agricole a disponibilităților bănești în cuantum de 1267954,06 lei, către societăți comerciale cu comportament specific de firme fantomă, administrate de un al treilea inculpat în dosar, Bîzu Ilie, urmate de ridicarea acestor sume de bani în numerar și restituirea acestora către adevărații beneficiari.

 


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Primarul din Mălini, cercetat de DNA pentru fraude cu fonduri europene. A fost pus sub control judiciar | Moldova24

Lăsați un comentariu

*