Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Șoferi vitezomani, sancționați de polițiști. Un bărbat din Mălini gonea cu peste 150 km/h în localitate

Mai mulți șoferi vitezomani au fost trași pe dreapta și sancționați de polițiștii suceveni. Pentru siguranţa traficului rutier, poliţiştii au organizat în ultimele 5 zile o acţiune cu efective sporite.

Trei autospecialele dotate cu aparate radar au acţionat zilnic pe DN2E pentru creşterea gradului de siguranţă în trafic.

Având în vedere situația operativă existentă, în scopul impunerii unui climat de disciplină în rândul participanţilor la trafic pe drumul național DN 2E între localitățile Spătărești – Păltinoasa, în perioada 19 – 23.10.2017, polițiștii rutieri au acționat pe acest sector de drum zilnic, iar la 19.10.2017, în intervalul orar 10:30-13:30 și 14:30-17:30, a fost organizată o acţiune preventiv-reactivă, pe linia combaterii vitezei excesive și neadaptate, la care au participat și poliţişti rutieri din cadrul Polițiilor Suceava, Fălticeni și Gura Humorului.

În cadrul acţiunii au fost aplicate 212 sancţiuni contravenţionale în valoare de 79.025 de lei, din care cele mai multe – 138 pentru depăşirea regimului legal de viteză. Au fost reţinute 18 permise de conducere, din care pentru viteză 15 şi pentru depăşiri neregulamentare 3.
Au fost retrase 6 certificate de înmatriculare şi reţinute 2 seturi de plăcuțe de înmatriculare.
În cadrul acţiunii a fost constată o infracţiune.

Un bărbat de 29 ani, din comuna Mălini a condus auto pe DN 2E, în afara localității cu viteza de 151 km/h (+61).
Un alt bărbat de 33 ani, din municipiul Iași, a condus auto pe DN 2E, în afara localității Rădășeni, cu viteza de 149 km/h (+59).
Un bărbat de 44 ani, din municipiul Baia Mare a condus auto pe DN 2E, km 7+250m în afara localității Sasca cu viteza de 145 km/h (+55).

Poliţiştii atrag încă o dată atenţia cu privire la respectarea regimului legal de viteză, conform marcajelor şi indicatoarelor rutiere şi adaptarea în permanenţă a vitezei de deplasare la condiţiile de drum. Viteza excesivă şi depăşirile neregulamentare generează accidente cu urmări din cele mai grave!


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*