Un tânăr de 28 de ani s-a dat cu mașina peste cap încercând să scape de polițiști. Potrivit unui comunicat al Poliției, duminică, la ora 23.50, în timp ce acționa pe raza municipiului Fălticeni, o patrulă mixtă poliție-jandarmi a efectuat semnat regulamentar de oprire unui autoturism, însă conducătorul auto nu s-a conformat, motiv pentru care s-a procedat la urmărirea acestuia spre ieşirea din municipiul Fălticeni şi intrarea în comuna Buneşti, ocazie cu care, datorită neadaptării vitezei, într-o curbă, conducătorul auto a lovit acostamentul și s-a răsturnat.
La volanul autoturismului, polițiștii l-au identificat pe un tânăr de 28 de ani, din comuna Vultureşti.
Întrucât emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural”, se arată în comunicat.