Poliția municipiului Rădăuți a organizat, miercuri, o acțiune pe raza de competență pe linia identificării conducătorilor auto care condus autovehicule pe drumurile publice după ce au consumat băuturi alcoolice. În cadrul acţiunii, au fost testaţi cu aparatul etilotest 40 conducători auto, fiind constatate 3 infracţiuni. De asemenea, au fost aplicate 19 sancţiuni contravenționale, în valoare de 3.480 lei şi retras 1 certificat de înmatriculare.
O femeie de 45 de ani din comuna Frătăuții Vechi a fost depistată de polițiști pe DJ 178C, din localitatea de domiciliu, în timp ce conducea autoturismul având autorizația provizorie de circulație expirată din 19.09.2017. I s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat”.
Un tânăr de 21 de ani din comuna Frătăuții Noi a fost depistat de polițiști pe DJ 178C, din localitatea Bilca, în timp ce conducea autoturismul încredințat de fratele său, plecat în străinătate, fără a poseda permis de conducere. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.