Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Peste 900.000 de lei au fost alocați la Fălticeni pentru investiții și dotări ale școlilor

La Fălticeni, prima zi a noului an școlar a fost marcată prin evenimente festive, la care au participat circa 8000 de elevi, peste 450 de cadre didactice, alături de părinți, bunici și reprezentanții administrației locale.
Primarul Gheorghe Cătălin Coman a fost prezent în mijlocul elevilor și al colegilor de la catedră, alături de deputatul Alexandru Rădulescu și inspectorul Ghiorghi Cornia, reprezentantul Inspectoratului Școlar Județean Suceava.

“Vă asigur de sprijinul administrației locale și vă urez să aveți un an plin de realizări, de împliniri, cu bucurii și sănătate. Să ne revedem cu drag ori de câte ori vom avea ocazia. Le mulțumesc colegilor directori și profesori cu care am colaborat foarte bine în această vară să pregătim unitățile de învățământ pentru noul an școlar. Avem avize ISU și DSP pentru toate unitățile de învățământ. Vom face tot ceea ce ține de noi, pentru ca tot ceea ce înseamnă condiții de învățământ, în toate școlile din Fălticeni, să fie din ce în ce mai bune, pentru că meritați cu prisosință și este datoria noastră să facem acest lucru”, le-a transmis primarul Gheorghe Cătălin Coman participanților la deschiderea anului școlar.


În perioada vacanței de vară, unitățile de învățământ din Fălticeni au beneficat de alocări de fonduri, în valoare de 900.000 de lei, de la bugetul local, pentru investiții și dotări.
Colegiului Național „Nicu Gane” i-au fost alocați 60.000 de lei pentru reparații la grupurile sanitare Corp B și laboratoarele din corpul D. Acceași sumă i-a revenit și Colegiului Tehnic “Mihai Băcescu”.

La Colegiul „Vasile Lovinescu”, suma de 35.000 de lei a fost necesară pentru achiziția unui simulator auto la clasele de la profilul mecanic auto.
De o alocare importantă de fonduri, 240.000 de lei, a beneficiat Școala “Al. I. Cuza”, pentru o nouă sală de sport, șantierul urmând să se deschidă în această toamnă.

Bani pentru lucrări de reabilitare, modernizare, reparații interioare, reabilitarea instalațiilor termice, instalații electrice, instalații de detecție la incendiu și instalație de securitate pentru evacuare, achiziția de mobilier școlar, au ajuns și la Școala Gimnazială „Ion Irimescu” (57.350 lei), Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” (118.000 lei), Școala Gimnazială „Ioan Ciurea” (54.840 lei), grădinițele cu program normal (116.500 lei), grădinițele cu program prelungit (163.650 lei). Fonduri au fost alocate și pentru asfaltarea a trei terenuri de sport ale școlilor gimnaziale Al. I. Cuza, Mihail Sadoveanu și Ioan Ciurea.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Peste 900.000 de lei au fost alocați la Fălticeni pentru investiții și dotări ale școlilor | Moldova24

Lăsați un comentariu

*