Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Mihăiță Negură: Toate instituțiile de învățământ din Câmpulung sunt în Programul Naționale de Dezvoltare și Reabilitare interioară și exterioară în valoare de patru milioane de euro

Școlile din municipiul Câmpulung Moldovenesc intră, în două săptămâni, în lucrări de reabilitare interioară și exterioară. Potrivit primarului Mihăiță Negură, deja a fost semnat contractul de lucrări pentru școlile 2, 3, 4 și Liceul de Construcții.

„Trebuie să avem o întâlnire cu directorii, constructorii, să vedem cum își organizează șantierul, cum facem programul copiilor. Asta nu înseamnă că îi dau la dispoziție toată școala, îi dăm o arteră, îi dăm două clase, dar vom stabili cu constructorul și conducerea școlii”, ne-a declarat primarul Mihăiță Negură.

La festivitățile de început de an școlar, edilul a fost prezent la toate școlile din municipiu pentru a le transmite succes elevilor, dar a avut și mesaje pentru părinți și profesori.

Trebuie să îi informez și pe părinți și copii că toate instituțiile de învățământ sunt în Programul Naționale de Dezvoltare și Reabilitare interioară și exterioară în valoare de patru milioane de euro. Acesta este un lucru extraordinar de important și pentru părinți, și pentru profesori, și pentru copii. Mesajul meu este, în primul rând, să trateze școala cu mare, mare seriozitate, dragoste, și aici mă refer la prezență și la notele care le vor obține, și în al doilea rând să se obișnuiască că trăim într-un oraș stațiune turistică de interes național și pentru mine primul obiectiv este curățenia orașului, că îmi doresc un oraș curat, civilizat și european”, a declarat primarul.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*