Bărbat lovit de o mașină într-o parcare de la Piața centrală din Suceava

6 septembrie 2017

Un bărbat de 42 de ani, din municipiul Suceava, a fost lovit de o mașină, marți, într-o parcare din zona Pieței Centrale din municipiul Suceava.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în timp ce conducea autoturismul în parcarea amenajată din zona Pieței Centrale a municipiului Suceava, conducătorul auto de 64 de ani din comuna Șcheia l-a acroșat cu roata pe bărbatul de 42 de ani ce se afla în parcare calitate de pieton, după care, a oprit și a discutat cu acesta, dar a plecat fără încuviințarea poliției, deși victima și un alt martor i-au cerut expres să rămână la fața locului. Victima a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

„Cei doi participanți la trafic au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției”, ce va fi soluționat procedural”, potrivit IPJ Suceava.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

One comment on “Bărbat lovit de o mașină într-o parcare de la Piața centrală din Suceava”

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia