Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Bărbat tâlhărit cu 4.000 de lei de doi tineri luați la ocazie

Doi tineri, de 19 și 21 de ani, au fost reținuți de polițiști după ce au tâlhărit un bărbat cu peste 4.000 de lei.

Duminică, în jurul orei 04.00, un bărbat de 31 ani, din orașul Siret, a sesizat la poliție faptul că, în timp ce se afla în orașul Frasin, o persoană pe care nu o cunoaște, l-a determinat să scoată și să-i dea de pe card suma de 4.000 lei.

Din cercetări a rezultat că la 26.08.2017, bărbatul de 31 de ani, împreună cu alţi doi prieteni, s-au deplasat în orașul Frasin, sat Bucșoaia.

Din municipiul Suceava aceștia au luat la ocazie doi tineri necunoscuți care au afirmat că merg, de asemenea, până în localitatea Bucșoaia.

Ajungând în orașul Gura Humorului, tinerii s-au oprit la un magazin non-stop de unde au cumpărat alcool pe care l-au consumat împreună, mai puţin şoferul, după care și-au continuat drumul.
În jurul orei 03.30, când au ajuns în satul Bucșoaia, cei doi tineri luați la ocazie i-au solicitat conducătorului auto să oprească mașina pentru a coborî, iar în momentul în care autoturismul a oprit, unul din cei doi tineri necunoscuți a smuls din contact cheile mașinii și a solicitat suma de 200 de lei în schimbul lor.

Proprietarul autoturismului i-a înmânat suma de 200 de lei, moment în care tânărul necunoscut i-a smuls portofelul din mână. Verificând conținutul portofelului, cei doi necunoscuţi au găsit un card și i-au solicitat persoanei vătămate codul PIN pentru a efectua extragere de numerar.

Persoana vătămată a refuzat acest lucru, însă prin ameninţări i-a fost indusă o stare de teamă, ulterior fiind de acord să se deplaseze împreună cu unul din tinerii necunoscuţi la un bancomat pentru a face o extragere în valoare de 4.000 de lei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „tâlhărie calificată”.

În urma cercetărilor şi investigaţiilor efectuate au fost identificate cele două persoane necunoscute, respectiv un tânăr de 21 de ani din Frasin şi unul de 19 ani din oraşul Gura Humorului, în baza probatoriului administrat dispunându-se punerea în mișcare a acțiunii penale pentru comiterea infracțiunii de „tâlhărie calificată”.

Faţă de aceştia poliţiştii au dispus masura reţinerii în baza ordonanţelor de reţinere, fiind introduşi în arestul IPJ Suceava.

Ulterior, cei doi au fost prezentați Judecătoriei Gura Humorului cu propunere de arestare preventivă, instanţa dispunând luarea față de inculpați a măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 30 zile începând, cu principala obligație de a nu părăsi localitatea de domiciliu.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Bărbat tâlhărit cu 4.000 de lei de doi tineri luați la ocazie | Moldova24
  2. I-au propus o partidă de sex contracost, dar ce a urmat îl va marca pe viață. Bărbat amenințat cu un cuțit și obligat să… | SuceavaNews.ro
  3. I-au propus o partidă de sex contracost, dar ce a urmat îl va marca pe viață. Bărbat amenințat cu un cuțit și obligat să le dea toți banii de pe card - Exclusiv24.net

Lăsați un comentariu

*