Tânăr din Stroiești încătușat după ce a produs un accident, apoi a devenit agresiv cu polițiștii și cadrele medicale

10 august 2017

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Stroiești, a fost încătușat după ce a devenit agresiv atât cu polițiștii, cât și cu cadrele medicale în momentul în care a fost dus la spital.

Miercuri seară, tânărul, aflat sub influența alcoolului, a ajuns cu mașina într-un gard. Când au ajuns polițiștii, autoturismul avea avarii, iar proprietarul era la locul accidentului.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Deoarece atât pe timpul deplasării spre spital, cât și în incinta unității medicale a avut un comportament agresiv verbal la adresa polițiștilor și a personalului medical, bărbatul a fost imobilizat.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto.

„În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului” și „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural. Totodată, pentru proferarea de injurii, expresii jignitoare și amenințări, bărbatul de 28 de ani a fost sancționat contravențional conform Legii nr.61/1991 republicată, cu amendă în cuantum de 1.000 lei”, potrivit unui comunicat al Poliției Suceava.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia