Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Ucigașul polițistului Sorin Vezeteu a fost arestat preventiv

Tânărul de 23 de ani, care l-a ucis pe polițistul de la Transporturi  Feroviare, Sorin Vezeteu, a fost arestat preventiv, vineri, pentru 30 de zile. Tribunalul Suceava a admis, vineri după-amiază, propunerea Parchetului de arestare preventivă  a lui Ioan Beşa, faţă de care s-a pus în mişcare acţiunea penal de ultraj cu referire la infracţiunea de omor.

Vă reamintim că un polițist de la Transporturi Feroviare, în vârstă de 36 de ani, a fost înjunghiat mortal, joi seară, pe peronul Gării Burdujeni de un individ de 23 de ani, din cătunul Mironu, comuna Valea Moldovei.

Polițistul Sorin Vezeteu a fost înjunghiat de Ioan Beșa în zona gâtului, de mai multe ori. Chiar dacă polițistul a căzut la pământ, individul a continuat să îl lovească cu cuțitul.

La fața locului au ajuns cadrele medicale, dar din păcate nu s-a mai putut face nimic pentru Sorin Vezeteu. Atacatorul acestuia a fost reținut de polițiști.

Sorin Vezeteu era căsătorit și avea doi copii.

Ministrul de Interne Carmen Dan a comentat situația pe pagina sa de Facebook.

„Sunt alături de familia îndurerată și de colegii din Poliția Transporturi Feroviare ai agentului Vezeteu Sorin, ajutor șef post la Postul de Poliție TF Suceava. Împreună cu echipa de conducere din MInisterul Afacerilor Interne voi face toate cele necesare pentru a-i ajuta in aceste momente grele. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a scris ministrul, pe Facebook.

Un martor a povestit tot ce a văzut:

Am ajuns in gara Burdujeni din Suceava, ma indreptam spre trenul care ma ducea catre Gura Humorului, cand, pe la 21.30, un om slabut, la 1.70-1.80 m, se duce spre un politist, de statura medie, putin plinut si il injunghie pe politist de aproximativ 10-20 de ori, probabil avea un cutit mai mic si de asta l-a doborat mai greu, ambii ajung pe jos, politistul tipa”ajutati.ma ca ma omoara”(astea au fost ultimele lui cuvinte, daca excluzi tipetele), in jur de 5-10 oameni isi fac curajul sa sara pe acel om, il indeparteaza de langa politist, dandu.i agresorului cu picioarele in cap si pe unde mai apucau, pana apare alt politist cu un pistol, tipand la oameni sa se fereasca, il imobilizeaza pe atacator si victima zacea intr-o balta de sange, mort (moartea mi.a fost confirmata de un conductor). Nu pot zice ca imi era frica, chiar daca oamenii prezenti se agitau, tipau, chiar lacrimau, mai de graba simteam o stare de scarba. Sunt scarbit de rasa umana, am ajuns sa fim atat de idioti incat sa ne omoram intre noi…”.

VIDEO! Individul care l-a omorât pe polițistul Sorin Vezeteu: Am făcut pușcărie nevinovat


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. VIDEO! Jale de nedescris! Polițistul înjunghiat mortal a fost condus pe ultimul drum | SuceavaNews.ro
  2. Ucigașul polițistului din Suceava are un frate dat în urmărire internațională | SuceavaNews.ro
  3. Ucigașul polițistului din Suceava are un frate dat în urmărire internațională | Moldova24

Lăsați un comentariu

*