Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

FOTO! Descinderi în forță cu peste 50 de polițiști. Zece indivizi din Dolhasca, săltați de mascați

Au fost descinderi de amploare pe raza orașului Dolhasca, în cursul zilei de sâmbătă, 8 iulie. Peste 50 de polițiști au participat la o amplă acțiune de punere în executare a nu mai puțin de zece mandate.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Suceava, cms. Ionuț Epureanu, acțiunea a avut loc după ce în urmă cu trei ani 10 bărbaţi din satul Gulia, oraşul Dolhasca, au fost implicaţi într-un scandal violent, în baza probatoriului administrat, inclusiv cu privire la infracţiunea de tentativă de omor, iar toţi protagoniştii au primit pedepse cu închisoarea.


Polițiștii Serviciului de Investigaţii Criminale, împreună cu poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Dolhasca şi beneficiind de sprijinul a două grupe din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale – IPJ Suceava, s-au deplasat pe raza oraşului Dolhasca, sat Gulia, ocazie cu care au procedat la punerea în executare a 10 Mandate de executare a pedepsei cu închisoarea emise de Tribunalul Suceava la data de 07 iulie 2017. În cadrul acţiunii complexe au fost dispuse şi măsuri informative pentru supravegherea operativă a persoanelor posesore de mandat, astfel încât să se poată realiza în condiţii de deplină siguranţă capturarea la timp a tuturor celor 10 persoane. Măsurile au fost dispuse pentru a fi înlăturată sustragerea de la executarea pedepsei a celor implicaţi. De asemenea, din dispoziţia conducerii IPJ Suceava au fost organizate măsuri suplimentare de siguranţă pentru a fi descurajate eventuale acte de tulburarea a ordinii şi liniştii publşice de către membri ai familiilor celor 10 bărbaţi”, susține reprezentantul IPJ Suceava.


Astfel, peste 50 de poliţişti au participat la punerea în executare a celor 10 mandate, fiind identificaţi şi încătuşaţi toţi cei 10 bărbatţi condamnaţi la închisoare: S. A. de 44 de ani din oraşul Dolhasca, sat Gulia; D. D. de 32 ani din orașul Dolhasca, sat Gulia; R. E. de 31 de ani din orașul Dolhasca, sat Gulia; S. Z. de 54 de ani din orașul Dolhasca, sat Gulia; S. S.de 32 de ani din orașul Dolhasca, sat Gulia; D. D. de 60 de ani din orașul Dolhasca, sat Gulia; M. I. de 42 de ani din orașul Dolhasca, sat Gulia; R. F. de 27 de ani , din orașul Dolhasca, sat Gulia; S. G. de 48 de ani din orașul Dolhasca, sat Gulia şi D. D. de 36 de ani din orașul Dolhasca, sat Gulia.

Condamnaţii au fost identificaţi pe raza localității de domiciliu, arestaţi şi ulterior escortaţi şi depuşi în Penitenciarul Botoşani.

Poliţiştii atrag încă o dată atenţia celor care nesocotesc normele legale că vor acţiona în continuare cu fermitate maximă, comportamentele de tip antisocial de natură a afecta gradul de siguranţă al cetăţenilor nefiind tolerate. Conducerea IPJ Suceava îi avertizează încă o dată pe cei pretabili la săvârşirea de fapte antisociale că poliţiştii vor acţiona cu profesionalism şi fermitate maximă în orice situaţie de natură a aduce atingere ordinii şi liniştii publice, măsurile privative de liberate urmând a fi dispuse conform prevederilor legale”, arată purtătorul de cuvânt.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. FOTO! Descinderi în forță cu peste 50 de polițiști. Zece indivizi din Dolhasca, săltați de mascați | Moldova24

Lăsați un comentariu

*