Marti 26 Noiembrie 2024, Actualizat acum 330 zile 12:00 am

Percheziții la locuințele unor minori suspectați de furturi

perchezitii suceavaPolițiștii suceveni au efectuat percheziții, joi, la locuințele unor minori suspectați de furturi. Potrivit unui comunicat al Poliției Suceava, în urma continuării cercetărilor în cauza din 12 iunie 2017 privind furtul din locuința unei femei de 69 de ani din Moldova Sulița, faptă comisă de persoane necunoscute, în baza mandatelor emise de instanța de judecată, polițiștii Secției 11 Poliție Rurală Pojorâta au efectuat mai multe percheziții domiciliare pe raza comunei Moldova Sulița, la domiciliul unor persoane suspecte, ocazie cu care au fost ridicate mai multe electronice deținute de doi minori de 16 ani care au recunoscut comiterea faptei și un minor de 14 ani, toți din comuna Moldova Sulița, ultimul plecat de la domiciliu.

Totodată, cu ocazia perchezițiilor, polițiștii au identificat și ridicat mai multe aparate electrice a căror proveniență nu a putut fi justificată de autori.

„Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat și stabilirea întregii activități infracționale a celor trei minori”, se precizează în comunicat.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Percheziții la locuințele unor minori suspectați de furturi | Moldova24

Lăsați un comentariu

*