FOTO! O mașină a ajuns cu roțile în sus în urma unei depășiri, la Salcea

12 iunie 2017

Foto: Facebook

O mașină înmatriculată în Botoșani s-a răsturnat, duminică seară, pe drumul european care leagă Suceava de Botoșani.

Potrivit polițiștilor, în timp ce conducea autoturismul pe DN 29, în oraşul Salcea, un bărbat de 31 de ani, din județul Botoşani, s-a angajat în efectuarea unei manevre de depăşire, fără să asigure, deşi în acel moment, autoturismul condus de o tânără de 25 de ani, tot din județul Botoșani, efectua depăşirea lui.

Astfel, pentru evitarea impactului, tânăra de 25 de ani a virat spre stânga, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a părăsit partea carosabilă.
În urma impactului, a rezultat rănirea ușoară a unui tânăr de 26 de ani, din județul Botoșani, pasager în autoturism.

Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

like facebookLa fața locului au ajuns două echipaje SMURD, care au acordat prim-ajutor celor doi pasageri din mașină.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

One comment on “FOTO! O mașină a ajuns cu roțile în sus în urma unei depășiri, la Salcea”

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia