Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

A condus fără permis și a dat nas în nas cu poliția. Cum a încercat să-i păcălească pe oamenii legii

O patrulă din cadrul Postului de poliție Marginea a oprit pentru control, în noaptea de luni spre marți, pe DJ 209K din localitate, autoturismul condus de un tânăr de 25 de ani, din comuna Dornești, în care se afla ca pasager un bărbat de 30 de ani din orașul Siret, proprietarul mașinii și care, la vederea polițiștilor, au încercat să schimbe locurile.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, tânărul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit și faptul că, autoturismul i-a fost încredințat pentru a fi condus pe drumurile publice de bărbatul de 30 de ani, din orașul Siret.

În cauză s-a întocmit dosar penal, tânărul de 25 de ani fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”, iar bărbatul de 30 de ani sub aspectul comiterii infracțiunii de ”încredințarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care știa că nu posedă permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural”, precizează IPJ Suceava.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. A condus fără permis și a dat nas în nas cu poliția. Cum a încercat să-i păcălească pe oamenii legii | Moldova24

Lăsați un comentariu

*