O echipă mixtă formată din polițiștii ai Biroului de Combatere a Delictelor Silvice Suceava și specialiști ai Gărzii Forestiere Suceava a oprit pentru control, vineri, pe DN 2H din comuna Gălăneşti, autocamionul condus de un bărbat de 40 de ani, din comuna Brodina, care transporta material lemnos, respectiv 8 m.c. lemn de foc, conform avizul de însoţire.
Întrucât existau suspiciuni cu privire la cantitatea de material lemnos transportată și cea înscrisă în avizul de însoţire prezentat, s-a procedat la inventariere, ocazie cu care, specialiștii silvici au stabilit faptul că, bărbatul transporta cantitatea de 11,654 m.c. lemn foc din speciile molid şi brad.
„În cauză s-a dispus sancţionarea contravenţională a conducătorului auto, cu amendă în cuantum de 4.000 de lei pentru încălcarea prevederilor Legii nr.170/2010 actualizată și confiscarea materialului lemnos transportat, în valoare de aproximativ 1.900 lei, ce a fost predat în custodie Ocolului Silvic Marginea”, se precizează într-un comunicat al Poliției Suceava.