Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Directorul Direcției Agricole Suceava: Cu toate problemele create de condițiile meteorologice, culturile agricole se prezintă bine

Foto: ziare.com

Directorul Direcției Agricole Suceava, Haralampie Duțu, susține că în acest moment culturile din județul Suceava se prezintă bine. În ceea ce privește campania agricolă de primăvară, însămânțările s-au finalizat, fiind curs de desfășurare lucrările de plantare a legumelor în câmp.

Cu toate problemele create de condițiile meteorologice,menționate în prima parte a acestei prezentări, culturile agricole în județul Suceava se prezintă bine, existând posibilitatea de a se afirma că sunt conturate premisele unor rezultate bune în agricultura județului Suceava, exceptând parțial sectorul pomicol. Rămâne de văzut cum va influența cel de-al treilea factor – mediul, evoluția viitoare a culturilor agricole”, a spus directorul.

El a precizat cum se prezintă exact culturile: orzul de toamnă, înspicat – înflorit; secara și triticalele de toamnă, înspicat; grâul de toamnă, două, trei internodii – burduf; rapița de toamnă, sfârșitul înfloritului – formarea păstăilor.

Diferențele sunt în funcție de momentul înființării fiecărei culturi și de soiul cultivat. La această dată sunt în plină desfășurare lucrările de întreținere a culturilor, în mod deosebit cele de combatere a buruienilor și de prevenire și combatere a bolilor.

În ceea ce privește situația culturilor înființate în primăvară acestea se prezintă astfel: cele semănate în primă fază, incluzând aici plantele furajere(trifoi, lucernă, ierburi), cerealele de primăvară(grâu, orzoaică, ovăz, altele), sfecla, mazărea sunt răsărite, urmând ca în perioada imediat următoare să se execute lucrările de întreținere; cartoful este răsărit sau în curs de răsărire și se execută lucrările de întreținere; floarea soarelui și soia – răsărite, iar porumbul de la nerăsărit până la 5-6 frunze, întreținerea , în funcție de produsele utilizate, executată, în curs sau urmează a fi executată.
Au început și sunt în curs de desfășurare lucrările de recoltare a culturilor furajere perene, respectiv lucernă, trifoi și ierburi(graminee). În livezi sunt în curs de desfășurare lucrările de întreținere.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*