Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Posturi disponibile în administrație și instituțiile publice din județul Suceava

Mai multe posturi au fost scoase la concurs în instituții publice și primării din județul Suceava. Instituția Prefectului Suceava scoate la concurs postul de şef serviciu – Serviciul Financiar contabil, resurse umane şi administrativ.

Proba scrisă va avea loc pe 26 iunie. Printre condiții se numără: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în ştiinţe economice; studii de masterat sau postuniversitare absolvite în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, în condiţiile legii; vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 2 ani; să fie numiţi într-o funcţie publică din clasa I; să nu aibă în cazierul administrativ o sancţiune disciplinară neradiată, deţinerea certificatului de atestare a cunoştinţelor dobândite în domeniul Sistemului European de Conturi.

Comunele Drăgușeni și Stroiești caută secretari. Concursurile vor debuta tot pe 26 iunie, de la ora 10.00, cu proba scrisă.

La Frătăuții Noi se caută auditor, clasa I, grad profesional asistent – Compartiment audit public intern din cadrul aparatului de specialitate al primarului. Concursul va avea loc tot pe 26 iunie.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*