Un echipaj rutier din cadrul Poliției municipiului Câmpulung Moldovenesc a oprit pentru control, duminică după-amiază, autoturismul condus de un bărbat de 45 de ani din comuna Pojorâta, înregistrat de aparatul radar în timp ce circula pe strada Calea Bucovinei din localitate, cu viteza de 81 km/h.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural”, precizează IPJ Suceava.