Tânăr prins în flagrant în timp ce încerca să fure bani dintr-un aparat de cafea din Burdujeni

4 mai 2017

Un tânăr de 25 de ani, din municipiul Suceava, a fost prins de polițiști în timp ce încerca să fure bani dintr-un aparat de cafea de pe strada Calea Burdujeni.

Potrivit unui comunicat al Poliției Suceava, joi, în jurul orei 00.05, în timp ce efectua serviciul de patrulare, pe strada Calea Burdujeni din municipiul Suceava, o patrulă din cadrul Secției de Poliție Burdujeni a surprins în flagrant un tânăr de 25 de ani din localitate, care a încercat să sustragă bani dintr-un aparat de cafea, respectiv a smuls cablul de alimentare, a distrus unele componente ale aparatului și a introdus mâna în locul pentru eliberarea cafelei, de unde a încercat să sustragă caseta cu bani, timp în care, a fost surprins de polițiști.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de ”distrugere” și ”tentativă la furt calificat”, prejudiciul urmând să fie stabilit de reprezentanții firmei păgubite”, spun polițiștii.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia