Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Președintele Klaus Iohannis ajunge, miercuri, la Suceava. Vezi programul!

Președintele României, Klaus Iohannis, se va afla miercuri, 3 mai a.c., în județul Suceava. Cu prilejul acestei vizite, președintele Klaus Iohannis se va întâlni, la ora 11.00, cu reprezentanții Clusterului Regional Inovativ de Bioeconomie Suceava-Botoșani, la Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare”, urmând să aibă loc discuții despre proiectele Clusterului și despre perspectivele de dezvoltare privind agricultura și dezvoltarea durabilă. Scopul acestei întâlniri este stimularea întreprinderilor mici și mijlocii, cât și sprijinirea producătorilor din zona Suceava — Botoșani ce își desfășoară activitatea în sectorul bioeconomiei, siguranței alimentare a populației și protecției mediului.

De asemenea, Iohannis va participa, la ora 12.00, la dezbaterea intitulată „Modernizare, dezvoltare, descentralizare. Administrația locală vorbește!”, care va avea loc la Teatrul Municipal „Matei Vișniec” din Suceava. În prezența a peste 300 de aleși locali din regiune, vor fi dezbătute principalele probleme cu care se confruntă administrația publică locală și soluțiile posibile.

Klaus Iohannis va vizita, de la ora 14.10, mănăstirile Voroneț și Dragomirna, pentru a transmite un semnal în ceea ce privește necesitatea păstrării tradițiilor comunităților bucovinene, cât și a restaurării și prezervării patrimoniului cultural al Bucovinei.


Loading...

loading...

1 Comentariu

  1. SPP_UNESCO says:

    Dar,daca tot vrea sa transmita un semnal,de ce nu transmite unul in legatura cu gara Itcani,care sta sa se darâme peste prefericitul si binecredinciosul Flutur,astăzi si mâine??… Că presupun ca amândoi ştiu,sasul si pădurarul,că gara Iţcani este monument istoric clasat,imprejurarea că acuma stă proptit in neşte stâlpi care şi ăia au putrezit si că a devenit poligon de incercare pentru unele “comunitati bucovinene”,in sens etnic,pentru a exersa micţionatul din mers pi piron,in perspectiva concurenţiala a Bukowina Rock Castle of Gâză&Sohn, fiind aleatorie si numa’ buna pentru a profita de ocaziune pentru ca domnu Johannis sa-si arate deschiderea pentru cultura poporului român…
    Că altfel ce rost are sa-si aroge dumnealui prerogative ale guvernului?
    Apoi,este dumnealui la curent cu faptul ca monumentele din zona nu sunt doar “bucovinene”,asa cum insinueaza o propaganda doar aparent cretina,in realitate una insidioasa,ci monumente de arhitectura religioasa moldoveneasca,ca Suceava era capitala Moldovei iar Voronetul,de-o pilda,fuseseu (aşa in context…) ridicat de Stefan cel Mare in calitatea sa de Domn al Moldovei ?
    Ca se cam sare peste cal prin efortul unor culturnici de duzina si a unor trepăduşi alimentati de pompe de peste gard cu aceste accente quasiautonomiste,de puseuri de hop-ţup-ţupism si de cojocarie dihoreasca ale unor imbecili scăpati in politica direct din codru,de la kliuppa!
    Timp in care organele vegheaza doar asupra pardesiului domnului Klaus dar si asupra reputaţiei defuncte a unor kiori,sa nu cumva sa se scape vreun cuvânt prin cele comentarii care sa tulbure pacea sociala instaurata in 2005,precum si interesul national proclamat de domnii Oprea&Coldea.Amin! Cum ar zice un anumit pastor-şef regional,din structura paralela inca vie si viabila la Suceava,in Bukowina,cum ar fi…

    Răspunde

Lăsați un comentariu

*