Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Acibotăriță, despre măsurile pentru fluidizarea traficului de la bazar: Reprezintă un favor pentru un mall, traficul este la fel de greoi ca înainte

Președintele organizației sucevene a Partidului Verde, Dan Acibotăriță, susține că măsurile de fluidizare a traficului de la bazar luate de Primăria municipiului Suceava nu au schimbat mare lucru în circulație. Potrivit acestuia, traficul este la fel de greoi, iar măsurile „reprezintă un favor pentru mall”.

„Noi, verzii suceveni, am observat că conducerea Primăriei Suceava încearcă să mai decongestioneze traficul din municipiul Suceava, iar în zona din Burdujeni-Bazar unde sunt și mall-urile s-au făcut unele intervenții care în opinia lor sunt salvatoare, dar în realitatea reprezintă un favor pentru un mall, iar pentru restul nimica, iar traficul este la fel de greoi ca și înainte. Din punctul nostru de vedere este vizibil că circulația se blochează în rondoul, vis-à- vis de Bazar, unde este montat o literă imensă, ocupând mai bine de 60% din drum și care efectiv gâtuie traficul. Aceasta ar trebui îndepărtată, iar din acel moment se va lărgi și suprafața de circulație”, susține Acibotăriță.

Noi măsuri pentru fluidizarea traficului pe Calea Unirii din Suceava. Vezi modificările!

 


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Acibotăriță, despre măsurile pentru fluidizarea traficului de la bazar: Reprezintă un favor pentru un mall, traficul este la fel de greoi ca înainte | Moldova24

Lăsați un comentariu

*