Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Sucevean prins de Garda de Coastă cu țigări de contrabandă în camion

Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă — Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Constanța, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au depistat un sucevean care transporta aproximativ 40.000 țigarete de contrabandă în vederea comercializării într-un târg de legume și fructe.

Vineri, în urma activităților informativ-operative, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă — Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Constanța au oprit în trafic, pe raza municipiului Constanța, un camion condus de cetățeanul român M.L., în vârstă de 39 de ani, cu domiciliul pe raza județului Suceava, despre care dețineau informații că transporta țigări de contrabandă.

Șoferul transporta, conform documentelor de însoțire, 23 tone cartofi și 3 tone de porumb, în vederea comercializării într-un târg de legume de pe raza municipiului Constanța.

Polițiștii de frontieră au efectuat un control asupra mijlocului de transport si au descoperit, ascunse în cabina camionului, 1.960 pachete de țigări, marca Rothmans, cu timbru fiscal de Ucraina.

Șoferul a declarat că a achiziționat țigările din localitatea de domiciliu de la persoane necunoscute și intenționa să le comercializeze în târg.

În urma celor constatate, polițiștii de frontieră au ridicat în vederea confiscării întreaga cantitate de țigarete în valoare de 19.600 lei, iar ansamblul format din camionul Scania și remorca marca Schwarzmuller, în valoare de 15.000 euro, a fost indisponibilizat.

Bărbatul este cercetat de către polițiștii de frontieră pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă — deținerea, transportul și comercializarea mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că provin din contrabandă.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*