Marti 26 Noiembrie 2024, Actualizat acum 330 zile 12:00 am

FOTO! Festivalul Lampioanelor sărbătorit la Suceava în prezența reprezentanților Ambasadei Republicii Populare Chineze la București

Casa Româno-Chineză Suceava, în colaborare cu Clubul de Studii Asiatice, a organizat vineri, 10 februarie, Festivalul Lampioanelor, eveniment ce a marchat încheierea Festivităților Anului Nou Chinezesc. Aflat la cea de-a doua ediție, a reunit elevi și studenți atât din România cât și din China, tineri talentați care și-au lăsat emoțiile deoparte și au urcat pe scena Sălii Cinematografului Modern pentru a întări relațiile de prietenie dintre cele două culturi.

Evenimentul a îmbinat armonios cultura tradițională din Bucovina cu cea chinezească, astfel încât am avut parte de 14 momente artistice de excepție pe parcursul evenimentului, printre care interpretarea în limba chineză a melodiilor “Trandafir de la Moldova” de către Nicolae Ailincai, elev al Colegiului “Ciprian Porumbescu”, “Dacă vesel se trăiește”, de către cei mai mici învățăcei ai Clubului de Studii Asiatice, dar și de momentele artistice moderate de domnișoara Pan Yuyan, lector de limbă chineză în cadrul Clubului de Studii Asiatice.

De asemenea ne-au bucurat cu prezența Ansamblul “Flori din Bucovina” din Suceava care au adus pe scenă spiritul și tradiția bucovineană, tenorul Hou Feng, lector la Conservatorul din Iasi, care a pus amprenta artei chinezești în cadrul spectacolului, dar şi tânărul compozitor Alex Erhan, aflat la început de drum, care a captat atenția spectatotilor cu o piesă în prima audiție.

Spectacolul s-a bucurat de o atenție deosebită și din partea unor invitați de seama printre care Excelența Sa domnul Yan Jianwu, Atașat Cultural pe lângă Ambasada Republicii Populare Chineze la București și ES domnul Lu Yuxun, Atașat Politic al Ambasadei Republicii Populare Chineze la București, domnul profesor Song Shaofeng, directorul Institutului Confucius Sibiu, domnul profesor dr. ing. Constantin Oprean, Președintele Institutului Confucius Sibiu și reprezentanți ai administrației publice sucevene.

În deschiderea evenimentului a luat cuvântul Excelența Sa domnul Yan Jianwu, Atașat Cultural pe lângă Ambasada Republicii Populare Chineze la București care a felicitat Casa Româno-Chineză pentru implicare şi devotament în vederea stabilirii relației de prietenie dintre cele două țări. A subliniat faptul că se simte ca acasa şi a rămas profund impresionat de activitățile desfăşurate în județul Suceava.

Festivalul Lampioanelor a demonstrat si anul acesta că liantul spiritualizării hotarelor dintre state a fost și va rămâne arta.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. FOTO! Festivalul Lampioanelor sărbătorit la Suceava în prezența reprezentanților Ambasadei Republicii Populare Chineze la București | Moldova24

Lăsați un comentariu

*