Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Grigore Cartianu și cărțile sale, la Suceava

cartianuCunoscutul ziarist și scriitor Grigore Cartianu va fi prezent la Biblioteca Bucovinei I.G. Sbiera din Suceava, sambata, 5 noiembrie 2016, la ora 11.00.

Grigore Cartianu va dezvălui „ștafeta răului”, care a făcut ca ororile bolșevice din 1940 (ocuparea Basarabiei), 1941 (masacrul de la Fântâna Albă, din nordul Bucovinei), 1944-1947 (comunizarea României), 1948-1964 (marea teroare stalinisto-hrușciovistă), 1965-1989 (dictatura megalomanică a lui Ceaușescu) să fie perpetuate până în prezent. Crimele din decembrie 1989, mineriadele din 1990-1991, propaganda mincinoasă de la televiziuni și distrugerea sistematică a României sunt doar câteva fețe ale Răului cripto-comunist.
like-facebook
Dezbaterea va fi interactivă, invitatul răspunzând întrebărilor publicului, și va fi urmată de o sesiune de autografe. Cei interesați vor avea la dispoziție cărțile de mare succes “Sfârșitul Ceaușeștilor”, “Crimele Revoluției”, “Teroriștii printre noi”, “Cartea Revoluției”, “Jurnalul unui puci ratat”, “Miracolul din noiembrie”, “Hagi”, precum și filmul (pe DVD) “Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun”.
Cărțile din seria de autor Grigore Cartianu:
* „Sfârșitul Ceaușeștilor” – vol. 1 din trilogia “Misterele Revoluției”. Este povestea tragică și grotescă a unui cuplu dictatorial care se credea nemuritor. O carte de mare impact în România, cu vânzări de 148.000 de exemplare. Publicată în tiraje de mii de exemplare în Italia și Brazilia; în curs de publicare în alte țări europene.
* „Crimele Revoluției” – vol. 2 din trilogia “Misterele Revoluției”. Un volum de investigație care a schimbat profund percepția românilor despre evenimentele din decembrie 1989. O decriptare a diversiunilor FSN-iste, majoritatea televizate, care au dus la asasinarea a 957 de oameni. Și o concluzie crudă: cei care pozau în salvatori erau, de fapt, ucigași cu sânge rece, executanți și beneficiari ai unui plan sovietic insuportabil de cinic.
* „Teroriștii printre noi” – vol. 3 din trilogia “Misterele Revoluției”. Revoluția tragică și comică la Sfântu Gheorghe, Brașov, Focșani, Buzău, Galați, Brăila, Constanța sau Mizil. O colecție de întâmplări atent investigate, care descriu atmosfera suprarealistă în care oameni nevinovați au fost împușcați, înjunghiați sau linșați.
* „Cartea Revoluției” – o ediție enciclopedică, tipărită în condiții de lux, care strânge între copertele sale cele 1.600 de pagini ale celor trei volume din seria “Misterele Revoluției”. Lucrarea, o adevărată bijuterie, conține peste 300 de imagini istorice sau inedite.
* „Jurnalul unui puci ratat” – relatarea la cald a crizei politice din vara anului 2012. Volumul cuprinde editorialele scrise de autor zi de zi, timp de trei luni, și publicate în ziarul “Adevărul”, pe care-l conducea în calitate de redactor-șef. O carte-document.
*„Miracolul din noiembrie” (în colaborare cu Laurențiu Ciocăzanu) – fabuloasa poveste a zilei de 16 noiembrie 2014, în care Diaspora română, solidarizată prin Facebook, a obținut o victorie eroică. Volumul scoate la lumină destine luminoase și povești emoționante, oferind explicații convingătoare pentru o surpriză colosală.
* „Hagi” – povestea vieții celui mai mare fotbalist din istoria României: Gheorghe Hagi. Un volum temeinic documentat, fără egal în privința bogăției de informații. O lectură alertă, care reface saga balcanică a comunităților de aromâni din Grecia și Bulgaria, în vremuri tragice. În 500 de pagini palpitante, autorul urmărește evoluția lui Hagi, ca om și ca sportiv, de la naștere (1965) până la retragerea de pe gazon (2001). Este o lucrare ajunsă la ediția a IV-a.
* „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun” – film pe DVD. Este reconstituirea, sub forma unei docu-drama, a ultimelor trei zile din viața cuplului ceaușist: 22-25 decembrie 1989. Regizorul Radu Gabrea a produs un video-document istoric, bazat pe scenariul lui Grigore Cartianu și inspirat de volumul “Sfârșitul Ceaușeștilor”. Filmul are 90 de minute și este prezentat în șase limbi: română, engleză, franceză, germană, spaniolă și italiană.

Date despre autor
Grigore Cartianu (47 de ani) este unul dintre cei mai populari ziarişti din România. A condus redacțiile unor ziare importante (Adevărul, Evenimentul zilei) și a semnat mii de editoriale, interviuri și anchete gazetărești. Este o apariţie frecventă în emisiuni TV, pe teme de maxim interes. În prezent este publicist comentator la cotidianul România liberă și realizator al emisiunii zilnice Cronica de noapte, de la Nașul TV.
Serialul său despre prăbuşirea dictaturii comuniste şi despre Revoluţia Română (în ziar și la TV) a produs o emoţie naţională. Românii au aflat, şocaţi, că au fost cobaii unui experiment sângeros. Şi că mulţi dintre asasinii din decembrie 1989 se află încă în libertate, ocupând chiar funcţii importante în stat.
Fire iscoditoare, chiar aventurieră, Grigore Cartianu şi-a satisfăcut stagiul militar într-o unitate de paraşutism (Buzău, 1987–1988). Este absolvent al Facultăţii Tehnologia Construcţiilor de Maşini, din cadrul Universităţii Politehnica Bucureşti (1993).
La prăbuşirea regimul comunist al lui Nicolae Ceauşescu, Cartianu era student în anul 2. A participat activ la evenimentele din decembrie 1989, apoi la mişcările civice din 1990, care au fost înăbuşite violent de către noul regim politic de la Bucureşti, prin aducerea minerilor şi devastarea Capitalei.
În 1991, la 22 de ani, a debutat în presă, la publicaţia cu cel mai mare tiraj din acel moment: revista Expres Magazin. Din 1992 a lucrat la cele mai importante cotidiene din România: Evenimentul zilei (1992-1996, şef department), Sportul românesc (1996–1997, reporter special), ProSport (1997–2002, şef departament), Jurnalul Naţional (2002–2004, redactor-şef adjunct, apoi redactor-şef) şi din nou la Evenimentul zilei (2004–2008, prim-redactor-şef adjunct). Din aprilie 2008 până în februarie 2013 a fost redactor-şef / director editorial al cotidianului Adevărul.
În anii dedicaţi presei sportive, a publicat două cărţi: Hora de la miezul nopţii (1995 – povestea World Cup, USA 1994) şi Hagi (2000, reeditată în 2001 și în 2014).
Din 2006, Grigore Cartianu s-a dedicat cu pasiune elucidării evenimentelor sângeroase din decembrie 1989. Este singurul publicist român care a reconstituit în detaliu ultimele zile ale dictatorului român şi care a demonstrat, cu dovezi zdrobitoare, că răsturnarea lui Ceauşescu s-a produs printr-o lovitură de stat. Tot el a dezvăluit cinismul noilor conducători, care – în dorinţa de a confisca puterea după scoaterea din scenă a lui Ceauşescu – au produs aproape 1.000 de morţi şi peste 5.000 de răniţi.
A publicat 8 volume, vândute într-un tiraj total de peste 350.000 de exemplare.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*