Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Campanie desfășurată de polițiștii suceveni și ATOP pentru siguranța elevilor

actiuni-in-puburi-si-baruriÎn cursul săptămânii precedente poliţiştii au lansat împreună cu A.T.O.P. Suceava o amplă campanie ,,Şcoli Sigure – Elevi în Siguranţă”. În prima săptămână, acţiunile au fost derulate cu precădere în unităţile de învăţământ pentru informarea şi responsabilizarea elevilor. Atunci, poliţiştii au promis că vor efectua şi controale în teren, în baruri şi alte unităţi de alimentaţie publică pentru a se asigura că minorii nu se află în situaţie de absenteism şcolar şi nu consumă alcool sau tutun.

actiuni-in-scoli-1Astăzi, între orele 09.00 – 13.00, peste 200 de poliţişti din structurile de ordine publică, investigaţii criminale şi investigarea infracţionalităţii economice au făcut verificări în teren, în baruri, pub-uri, chioşcuri, alimentare şi magazine, săli de jocuri, săli de pariuri sportive, etc.

Din fericire, în marea majoritate a cazurilor poliţiştii au constatat că şi elevii s-au ţinut de cuvânt şi şi-au ţinut promisiunea făcută în cursul săptămânii trecute de a nu frecventa medii improprii şi a nu săvârşi fapte ilicite.actiuni-in-scoli-2

Echipele mixte de poliţişti au verificat 279 de unităţi economice, fiind aplicate 82 de sancţiuni contravenţionale la Lg.12/1990, 2 la Lg.333/2003, 2 la Lg.61/1991, 2 la Lg.145/2014, 1 la alte acte normative.
Valoarea totală a sancţiunilor a fost de 189.150 lei.
În cadrul acţiunilor derulate în zona adiacentă a unităţilor de învăţământ şi la unităţile economice din proximitatea acestora au fost confiscate 3560 bucăţi ţigarete. Unităţile economice au fost sancţionate şi s-a atras încă o dată atenţia administratorilor să nu vând ţigări la bucată şi în general tutun minorilor. De asemenea, au fost confiscate bunuri în valoare de peste 5000 lei.

like-facebookO acţiune deosebită a fost realizată şi într-un cunoscut pub sucevean, unde în cadrul unui training profesional susţinut în această locaţie de către 10 barmani din mun. Suceava, oraşul Gura Humorului şi mun. Botoşani a fost desfăşurat şi un workshop privind siguranţa tinerilor şi prevederile legislative în referire la interdicţia vânzării de alcool şi tutun către minori.
De asemenea, o altă acţiune de impact a vizat instruirea şi informarea personalului angajat în calitate de vânzători ai unui lanţ de magazine alimentare ce funcţionează pe raza municipiului Suceava şi care dispune de o locaţie în care îşi desfăşoară activitatea inclusiv în zona centrală, pe esplanada municipiului în zona adiacentă Casei de Cultură, acolo unde se organizează majoritatea ,,Balurilor Bobocilor”. Personalul angajat a fost instruit cu privire la interdicţia vânzării de produse din alcool şi tutun către minori, dar şi cu privire la sancţiunile aplicabile în cazul nerespectării legii.

Astfel de activităţi vor fi organizate săptămânal, urmând a fi puse în aplicare acţiuni care să vizeze toate cele 4 direcţii de acţiune ale campaniei : acţiuni de informare şi responsabilizare derulate cu elevii în unităţile de învăţământ, activităţi în zona adiacentă unităţilor de învăţământ de către poliţiştii de ordine publică şi poliţiştii rutieri în vederea securizării zonelor de risc, identificarea şi verificarea tuturor unităţilor de alimentaţie publică din zona şcolilor şi acţiune de identificare a elevilor care absentează de la ore, absenteismul şi abandonul şcolar constituindu-se în principalii factori generatori de comportamente antisociale la tineri.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*