Un bărbat din municipiul Suceava și-a pus capăt zilelor din cauza bolii foarte grave de care suferea. Bărbatul locuia singur într-o garsonieră de pe strada Grigore Ureche. El a fost găsit spânzurat în locuință chiar de fiul său care locuiește la Iași, dar venea să își mai viziteze tatăl.
Bărbatul lăsase și un bilet de adio în care își cerea iertare pentru gestul său, dar nu mai putea să suporte boala de care suferea, respectiv cancer și pancreatită.
Trupul neînsuflețit al acestuia a fost ridicat de medicii legiști pentru efectuarea necropsiei.