Poliţiştii de frontieră din cadrul ITPF Iaşi cu sprijinul lucrătorilor Serviciului Judeţean Anticorupţie Botoşani , sub coordonarea procurorului DIICOT Botoşani, efectuează joi dimineaţă percheziţii la 23 de locaţii aparţinând unor persoane suspecte a fi implicate într-un grup infracţional ce avea preocupări în sfera contrabandei cu ţigări.
În data de 20 octombrie 2016, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Botoşani, sprijiniţi de poliţişti de frontieră din cadrul structurilor operative ale sectoarelor poliţiei de frontieră de re raza judeţului Botoşani, precum şi de poliţişti din cadrul Serviciului Judeţean Anticorupţie Botoşani, efectuează percheziţii la 23 de locaţii aflate pe raza judeţelor Suceava și Botoșani.
Percheziţiile au avut loc la locuinţele unor persoane suspecte a fi organizate într-un grup infracţional care avea ca principală preocupare colectarea şi distribuirea pe raza judeţului Suceava și Botoșani a ţigărilor de contrabandă provenite din R. Moldova.