Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

17 persoane din Suceava au cerut ordine de protecție, de la începutul anului

violentaÎn primele 6 luni ale anului 2016, în județul Suceava au fost solicitate 17  ordine de protecţie, faţă de doar 11 în întreg anul precedent, din cauza violenței.

Legea nr. 217/2003 privind combaterea violenţei în familie a fost modificată la finalul anului 2015, mai exact pe 30 decembrie, atunci când în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 979 a fost publicată Legea nr. 351/2015, act normativ care deja îşi produce efectele.

Concret, potrivit documentului, cererile pentru emiterea ordinului de protecţie pentru victimele violenţei în familie se vor judeca de urgenţă, în termen de cel mult 72 de ore de la depunerea cererii.

like-facebook“Cererile pentru emiterea ordinului de protecţie se judecă de urgenţă şi, în orice situaţie, soluţionarea acestora nu poate depăşi un termen de 72 de ore de la depunerea cererii. Cererile se judecă în camera de consiliu, participarea procurorului fiind obligatorie”, scrie în actul normativ menţionat anterior.

Conform legii, persoana a carei viata, integritate fizica sau psihica, ori libertate este pusa in pericol printr-un act de violenta din partea unui membru al familiei poate solicita instantei ca, in scopul inlaturarii starii de pericol, sa emita un ordin de protectie, prin care sa dispuna, cu caracter provizoriu, una sau mai multe masuri, respectiv obligatii sau interdictii.

Sanctiunea nerespectarii ordinului

Incalcarea oricareia dintre masurile dispuse prin ordinul de protectie constituie infractiunea de nerespectare a hotararii judecatoresti si se pedepseste cu inchisoare de la o luna la un an.
In caz de condamnare, nu se poate dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei.
Este cert ca la acest moment ordinul de protectie si insasi aplicarea acestei masuri reprezinta un element de noutate pentru sistemul legislativ romanesc, ca de altfel si pentru institutiile abilitate sa il puna in executie.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*