Un echipaj al poliției de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Izvoarele Sucevei a observat, marți după-amiază, mai multe persoane care transportau colete voluminoase, de la frontiera de stat către interiorul ţării.
Polițiștii au acționat pentru reținerea persoanelor în cauză efectuând somațiile legale prin voce, moment în care bărbații au abandonat coletele şi au fugit spre teritoriul statului vecin.
Drept urmare, polițiștii de frontieră au tras două focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale, fiind reținut un cetățean român, Gheorghiţă M., în vârstă de 20 ani, domiciliat pe raza județului Suceava.
Imediat au fost informate autoritățile de frontieră ale statului vecin, concomitent fiind luate măsuri de supraveghere şi cercetare a zonei, ocazie cu care au fost descoperite 2 colete care conțineau țigări de proveniență ucraineană, fapt pentru care acestea, împreună cu tânărul reținut, au fost duse la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor.
În urma inventarierii țigărilor a rezultat cantitatea de 2.900 pachete, marca Ashima, de proveniență ucraineană, în valoare de 29.000 lei, cantitate ce a fost ridicată în vederea confiscării.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă şi trecere frauduloasă a frontierei de stat, la final urmând a se lua măsurile legale ce se impun.