Camion furat din Spania, oprit la frontiera Siret. Ce explicații le-a dat șoferul polițiștilor

5 octombrie 2016

 

camion-furatUn camion furat din Spania, în valoare de 55.500 lei, a fost indisponibilizat de polițiștii din Siret. Miercuri, în jurul orei 02.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Siret  s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, cetăţeanul ucrainean Sergii S., în vârstă de 38 de ani, care conducea un camion cu remorcă, marca Renault.

Cu ocazia formalităţilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că automarfarul era semnalat în bazele de date ca fiind furat, alertă introdusă de către autorităţile din Spania, din luna aprilie a acestui an.
like-facebook
Şoferul le-a declarat poliţiştilor de frontieră că a achiziţionat camionul de la un conaţional, neavând cunoştinţă despre faptul că acesta ar fi fost furat.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, iar camionul în valoare de 55.000 lei a fost indisponibilizat la sediul Poliţiei de Frontieră în vederea continuării cercetărilor.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia