Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Dumitru Pardău nu mai candidează pentru Camera Deputaților

dumitru pardauDeputatul PNL Dumitru Pardău nu va mai candida pentru Camera Deputaților pentru un nou mandat. Locul său pe zona de munte va fi luat de primarul comunei Iacobeni, Angelica Fădor.
Potrivit unor surse din PNL Suceava, Dumitru Pardău va fi angajat la Curtea de Conturi structura centrală.

Numele deputatului PNL de Suceava, Dumitru Pardău aparea într-un dosar penal al procurorilor anticorupție în 2014, în celebra agendă a şefului de cabinet al preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, Horea Uioreanu.

like-facebookSeful de cabinet al lui Horia Uioreanu este Răzvan Pop şi el este principalul martor al acuzării. Acesta şi-a notat într-o agendă o listă cu nume ale celor care au dat şpăgi politicianului local. Conform celor de la EvZ, principalul martor al acuzării a declarat la DNA că şi deputatul PNL de Suceava, Dumitru Pardău, a venit să pună o pilă pentru un afacerist local. Sursa citată preciza că suma transmisă de Dumitru Pardău ar fi de 22.500 de lei.

În decembrie 2013, deputatul de Suceava, Pardău Dumitru s-a întâlnit cu preşedintele la sediul CJ Cluj, după finalizarea discuţiilor preşedintele mi-a cerut să-l însoţesc la maşina acestuia ce era parcată în apropiere, un Volvo XC 60 negru şi din maşină a scos un plic ce mi l-a înmânat, în el fiind suma de 22.500 lei, în bancnote de 200 de lei. Pardău Dumitru mi-a spus că voi fi căutat de reprezentantul unei firme de electrice, i-am dat numărul meu de telefon pentru contact. Reţin că, anterior la mapa preşedintelui se afla la semnat un act adiţional de prelungire a contractului de proiectare părţi electrice staţii transfer de la Centru de Management Integrat al Deşeurilor”, declara şeful de cabinet al lui Horia Uioreanu, citat de EvZ.

Răzvan Pop le-a mai spus procurorilor că l-a trimis pe reprezentantul firmei pentru care a intervenit deputatul Dumitru Pardău la directorul Direcţiei de Investiţii al CJ Cluj, Mariana Raţiu.

L-am trimis la Mariana Raţiu pentru a încheia contractul de proiectare a unei reţele electrice îngropate la CMID. Nu am avut alte întâlniri cu acel Ionuţ”, se mai arata în sursa citată.
Una peste alta,dosarul probabil e încă la procurorii anticorupție însă parlamentarul sucevean și-a făcut loc pentru un loc de muncă la structura centrală a Curții de Conturi.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*