Liderii PSD din Colegiul 3 Cajvana sunt nemulțumiți că pe lista pentru parlamentare se înscriu pentru un nou mandat actuali parlamentari care nu au ajutat cu nimic comunitățile.
Potrivit unor surse din interiorul PSD, există nemulțumiri legate de faptul că pe lista pentru senatori și deputați la alegerile din toamnă se înscriu pentru un nou mandat parlamentari care nu s-au implicat în dezvoltarea comunelor și nici au sprijinit vreo inițiativă care să fie în beneficiul locuitorilor.
„Nu suntem de acord că vor să candideze din nou din moment ce UAT-urile și locuitorii Sucevei nu au avut de câștigat. Au trecut vremurile când te duci în Parlament să dormi și să faci matrapazlâcuri. Nu ai făcut nimic pentru județ, pentru colegiul tău te retragi, dar la noi au tupeu mare, vor din nou. Nu se poate așa ceva. Am înțeles că va fi prezentată o dare de seamă de la alegerile locale. Păi dacă un primar a făcut pentru comunitate a ieșit din nou primar dar tu de la județ dacă nu au făcut nimic sau din Parlament ce să mai cauți pe liste. Trebuie să se întrebe de ce au obținut mai puțin și nu au luat președinția CJ și au scăzut în procente la alegerile pentru Consiliul Județean”, ne-a spus unul din primarii PSD.
Afirmațiile edilului social democrat sunt susținute și de un alt coleg de partid, primar într-o comună alăturată acestuia.
„Dacă vin cu persoane care nu au făcut nimic pentru comunitate și care nu s-au implicat în sprijinirea unor proiecte de investiții viabile ci doar cu promisiuni nu cred că au vreo șansă”, a spus liderul local, PSD.
Unul din parlamentarii care nu se va mai afla pe liste este fostul președinte al CJ, Gavril Mârza, deputat pe Colegiul 3 Cajvana, care însă a declarat că nu va mai candida pentru un nou mandat. Mârza îndeplinește însă și condițiile de pensionare. Un alt parlamentar nedorit de social democrați pentru un nou mandat este deputatul Cezar Cioată care vrea încă 4 ani în Parlament.
Nici despre deputatul Eugen Uricec, social democrații din județ nu vor să mai audă pentru simplu motiv că nu și-a îndeplinit promisiunile electorale. Și numele deputatului PSD, Ovidiu Donțu, apare pe lista celor care ar trebui să fie excluși pentru un nou mandat în Parlament. Una peste alta, noua conducere a organizației județene a PSD, în fruntea căreia se află ca președinte interimar, deputatul Ioan Stan, va trebui să cântărească bine care vor fi persoanele desemnate să se afle pe lista pentru Camera Deputaților și Senat pentru a atrage electoratul, în caz contrar PSD riscând să obținută un procentaj mic la scrutinul electoral parlamentar.