Poliţiştii de frontieră şi lucrătorii vamali din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Siret au depistat, miercuri, pe sensul de intrare în ţară, două autoturisme, marca BMW, care transportau 770 pachete ţigări, marca Rothmans, de provenienţă ucraineană.
În primul autoturism, ţigările erau ascunse în spătarele scaunelor, în cotiere şi în două spaţii special amenajate în semiaripile faţă ale unui autoturism, iar în cel de-al doilea într-un spaţiu special amenajat în airbag.
Conducătorii auto, Andrii T. de 24 de ani şi Petro C,. în vârstă de 25 de ani, ambii cetăţeni ucraineni, au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi în valoare de 5.000 lei fiecare, iar întreaga cantitate de ţigări, în valoare de aproximativ 1.000 lei, a fost ridicată în vederea confiscării.
Cele două autoturisme marca BMW, în valoare de 25.000 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, deoarece aveau spaţii special amenajate pentru transportul ţigărilor.
De asemenea, polițiștii de frontieră au luat față de cei doi cetățeni ucraineni măsura interzicerii intrării în România pentru o perioadă de 5 ani, începând cu data de 10.08.2016.