Mecanicul de locomotivă Gheorghe Plămadă, pensionar, a avansat, luni, la întâlnirea cu sucevenii care lucrează în străinătate, ca președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, care este și liderul PNL Suceava să candideze la președinția României. El a spus că liberalul are toate atuurile pentru a se înscrie la cea mai înaltă funcție în stat.
„Aveți 16 ani de politică, de administrație, vă implicați în promovarea Bucovinei, acest colț de rai, cunoașteți problemele oamneilor și încercați să le rezolvați. Domnul Johannes a fost primarul orașului Sibiu, a făcut acest oraș-capitală europeană. Vă agreăm. Sunt Gheorghe Plămadă și dumneavostră sunteți Flutur Gheorghe și cu acest nume sunt câteva sute de mii sau chiar un milion. Eu vă spun din experiența care o am din afara județului. Urmăresc tot ce faceți, sunteți jos pălăria! Deocamdată nu aveți pereche. Dacă acum ar fi alegeri pentru președinție, acum să propunem și vă alegem. Bunul Dumnezeu să vă dea sănătate!”, a spus pensionarul.
Flutur nici nu a vrut să audă de așa ceva.
„Stați că iese altceva de la întâlnirea asta! Dumneavoastră ați lucrat pe locomotivă și eu vreau să fiu locomotivă, dar doar pentru Suceava și Bucovina. Lăsați-mă aici că e bine aici”, a fost replica președintelui CJ, Gheorghe Flutur, după ce sucevenul a avansat această propunere.
Șeful administrației județene a sugerat celor din Diaspora să fie promotori și ambasadori ai proiectului „Hai în Bucovina”.