Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Dan Cușnir, către șeful județului: Domnule președinte, dacă consilierii județeni nu mai au voie să facă propuneri, vă rog să ne spuneți

cj suceava fluturConsilierul județean al PSD, Dan Cușnir, s-a arătat nemulțumit de afirmațiile făcute de președintele CJ, Gheorghe Flutur, într-o conferință de presă, în care acesta din urmă a afirmat că „Opoziția mi-a dat teme de rezolvat…Trebuie să îmi spună Opoziția ce să fac”.

like-facebook„Inițial am considerat această afirmație una nefericită, dar ați reluat-o în conferința de presă și ați spus punctual:< Opoziția mi-a dat teme de rezolvat. Trebuie să îmi spună Opoziția ce să fac>. Domnule președinte, dacă consilierii județeni nu mai au voie să facă propuneri, vă rog să ne spuneți. Eu știam că rolul nostru este să facem propuneri. Unele mai reușite, altele mai puțin. Dvs,  ca și președinte al consilierilor județeni, ar trebui să țineți cont de aceste propuneri. Și dați-mi voie să vă readuc aminte, domnule Gheorghe Flutur, că dvs. nu sunteți președintele județului. Sunteți președintele consilierilor județeni, inclusiv al celor 16 consilieri județeni PSD care au în spate 63 de primării. Vă rog frumos, să nu uitați lucru acesta!”, a spus alesul județului, Dan Cușnir.

În replică, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a făcut apel la respectarea ordinii de zi, iar fiecare punct de pe ordinea de zi să nu fie transformat într-o dezbatere politică. Șeful administrației județene a amintit aleșilor județului că pe ordinea de zi de află și punctual<diverse> unde pot fi discutate alte subiecte decât cele ordinii stabilite.

„Eu fac un apel la plenul Consiliului Județean. Derulez și primele noastre ședințe de CJ pe care le-am avut. Fac apel la respectarea unor reguli pe care noi le-am votat și la respectarea ordinii de zi. Avem și punctul de diverse dacă sunt subiecte care trebuie duse la diverse trebuie duse acolo. Dacă vrem subiecte politice, și vă aduc aminte domnule consilier Cușnir, că am spus asta în urma unor intervenții ale unora din dvs., aici. Nu există o parte pasivă în CJ care numai privește și una activă și foarte activă acum. Le discutăm pe toate care vreți dvs. la diverse, dar ne-am votat o ordine de zi și haideți să ne respectăm. Dacă transform asta într-o dezbatere politică la fiecare punct cât de important este putem și asta să facem. Deocamdată conduc ședințe și văr cer să respectăm ordinea de zi”, a spus Flutur.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*