Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava derulează, alături de Inspecţia Muncii, în perioada 2016-2017, campania „Locuri de muncă sănătoase pentru toate vârstele”, iniţiată de Agenţia Europeană pentru Securitate şi Sănătate în Muncă derulează.
Romeo Butnariu, şeful inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava, informează că această campanie îşi propune să promovarea muncii durabile şi îmbătrânirii sănătoase, încă de la începutul vieţii profesionale, corelată cu prevenirea problemelor de sănătate pe parcursul vieţii profesionale, oferirea modalităţilor de gestionare a securităţii şi sănătăţii în muncă, în contextul îmbătrânirii forţei de muncă, cât şi de încurajare a schimbului de informaţii şi bune practici.
În acest sens, Inspectoratul Teritorial de Muncă organizează acţiuni de informare, mese rotunde şi seminarii, mesajul principal fiind cel privind asigurarea condiţiilor de muncă sigure şi sănătoase pe toată durata vieţii profesionale, benefice pentru lucrători, întreprinderi şi societate în ansamblu.
Campania vine pe fondul îmbătrânirii forţei de muncă şi creşterii vârstei de pensionare, condiţii în care viaţa profesională tinde să devină tot mai lungă.
„ITM se implică, prin informarea şi conştientizarea angajatorilor şi a celorlalţi actori implicaţi în promovarea unei vieţi profesionale durabile. Acesta în condiţiile în care ţara noastră se confruntă cu o transformare economică profundă, cauzată de schimbări demografice fără precedent. Munca este benefică pentru sănătatea fizică şi mentală, iar buna gestionare a securităţii şi sănătăţii în muncă sporeşte productivitatea şi eficienţa”, a declarat Romeo Butnariu, şeful Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava.
El a mai amintit că idealul este „armonizarea forţei de muncă tinere cu înţelepciunea şi experienţa persoanelor vârstnice”. În România, se estimează că ponderea populaţiei cu vârsta mai mare sau egală cu 65 de ani se va dubla, de la 15% la 30% până în anul 2060, existând posibilitatea exercitării unei puternice presiuni asupra costurilor aferente pensiilor, serviciilor medicale şi serviciilor de îngrijire de lungă durată.