Două primării din județul Suceava fac angajări în această perioadă. Este vorba despre Primăria Udești, care a scos la concurs un post de auditor – Compartiment audit intern din cadrul aparatului de specialitate al primarului, și Primăria Zamostea caută secretar.
La Udești, se cer studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în ştiinţe economice; vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 1 an.
La Zamostea, candidatul ideal trebuie să aibă studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în ştiinţe juridice sau administrative; studii de masterat sau postuniversitare absolvite în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, în condiţiile legii;
vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 2 ani; să fie numiţi într-o funcţie publică din clasa I; să nu aibă în cazierul administrativ o sancţiune disciplinară neradiată. Concursurile vor avea loc pe 27 iulie.